Download WordPress Themes, Happy Birthday Wishes

PNL nu a reuşit modificarea niciunei legi, care să aducă gazul în casele românilor

Prin Legea nr. 167/2018, iniţiată de vicepreşedintele Senatului Şerban Valeca şi preşedintele Comisiei de Energie – senator Gheorghe Marin, alături de ceilalţi parlamentari PSD din Argeş, s-a modificat şi s-a completat Legea nr.123/2002 a energiei electrice şi a gazelor naturale, în sensul în care autorităţile administraţiei publice locale din unităţile administrativ- teritoriale au devenit autorităţi concedente pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale, înlocuind astfel Ministerul Energiei în acest proces, precum şi alte modificări cu efecte benefice pentru administraţiile locale, modificări legislative aşteptate de aceştia.

Subliniem acest lucru deoarece în calitate de initiatori, parlamentarii PSD de Argeş cu sprijinul majorităţii PSD-ALDE din Parlamentul Romaniei sunt cei care au votat legea, astfel încât menţionarea ei în declaraţiile politice ale PNL, este o altă acţiune caracteristică acestui partid de manipulare a opiniei publice.

Să ne amintim, cum nu mai departe de toamna anului 2018, PNL nu susţinea nici legea off-shore pe care o prezintă în fiţuicile mincinoase trimise românilor, lege prin care, prin redevenţele mult mai mari decât până acum, prevăzute de către PSD-ALDE, am avut în vedere să susţinem finanţarea unui program specific mai amplu de alimentări cu gaze la nivel naţional.

De altfel, la nivelul actualului Guvern, în sprijinul modificarilor legislative iniţiate, PSD are în pregatire un program naţional de construire / modernizare / reabilitare / extindere a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale.

Aceasta este realitatea şi, ca în toata lumea, dezvoltarea unei ţări nu se poate face decât atunci cand avem legi bune asociate cu programe concrete de dezvoltare, şi nu prin campanii mincinoase şi demagogice! Primarii şi administraţiile locale cunosc aceste lucruri şi stim că nu se vor lasa păcăliţi de promisiuni mincinoase.

PNL, cu un grup minoritar, dar majoritar absent în Parlmentul României, nu a reuşit modificarea niciunei legi, care să aduca gazul românesc în casele românilor, aşa cum greşit se adresează cetăţenilor prin fiţuici otrăvite.