Download WordPress Themes, Happy Birthday Wishes

300 de copii din Albota vor învăţa într-o şcoală dotată la cele mai înalte standarde

În prima zi a anului școlar 2019 – 2020, conducerea PSD Argeș – președintele interimar al Senatului României, senatorul Șerban Valeca împreună cu vicepreședintele PSD Dan Manu – președinte al Consiliului Județean Argeș și cu vicepreședintele Ion Mînzînă, senatorul Cristina Stocheci, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, precum și cu inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, au participat, alături de primarul Ion Dumitru și de comunitate, la festivitatea ocazionată de inaugurarea Școlii Sanda Movilă din comuna Albota.

Unitatea de învățământ a fost complet renovată prin programul guvernamental PNDL II, valoarea totală a investiției fiind de peste 3 milioane de lei, din care cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș – 150.000 lei și din bugetul local al comunei Albota – 100.000 lei. Au fost executate reparații capitale, astfel încât cei 300 de copii din comuna Albota să poată beneficia de toate condițiile unui act educațional la cele mai înalte standarde, de la sălile de clasă, laborator de informatică, la teren de sport, loc de joacă sau toalete moderne.